Curtea Administrativă Superioară din Renania-Palatinat din Koblenz a constatat că autoritatea germană de reglementare Glücksspielbehörde (GGL) nu avea niciun temei legal pentru a ordona providerului de internet să blocheze platforma online de jocuri loto Lottoland.
Lottoland este primul operator de jocuri de noroc blocat de noul organism de reglementare, în temeiul celui de-al patrulea tratat de stat al Germaniei privind jocurile de noroc. Potrivit legii intrate în vigoare anul trecut, operatorii de jocuri de noroc pot oferi numai pariuri online, jocuri de tip slot și jocuri de poker, nu și loterii.
Într-o declarație care susținea decizia, reprezentanții autoritatății de reglementare (Glücksspielbehörde) au comunicat că Lottoland a reprezentat un pericol deosebit, deoarece natura produsului poate determina consumatorii să confunde oferta ilegală cu o loterie legitimă. Astfel, a fost impus ordinul de blocare pentru toate site-urile online ale acestui operator. Compania de telecomunicații care trebuia să restricționeze accesul s-a opus acestei decizii și a căutat o soluție legală, atacând-o la Tribunalul Administrativ.
Într-o primă instanță, Tribunalul din Koblenz a considerat că Glücksspielbehörde a acționat conform legilor în vigoare, dar instanța superioară care a judecat apelul a modificat decizia și a emis o directivă prin care se precizează că ordinul de blocare trebuie suspendat.
Glücksspielbehörde nu poate impune interdicții pe internet
Potrivit judecătorilor care au analizat apelul, ordinul a fost „clar ilegal”. În motivare, ei au afirmat că, în conformitate cu definiția prevăzută de Legea Telemedia, autoritatea de reglementare a jocurilor de noroc nu este în măsură să impună interzicerea accesului la la pagini web. În plus, în conformitate cu legislația germană, furnizorul de servicii nu este responsabil pentru niciun conținut produs de o terță parte și difuzat prin serviciile sale.
În trecut, Glücksspielbehörde a consolidat cooperarea cu autoritățile fiscale și cu furnizorii de plăți, în încercarea de a reduce activitățile operatorilor ilegali.
„Monitorizarea furnizorilor de jocuri de noroc de către autoritățile fiscale responsabile reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente de combatere a jocurilor de noroc ilegale pe internet. Cu datorii fiscale, probabilitatea de a obține licență în viitor este aproape zero”, a spus un membru al Consiliului de administrație al GGL, care i-a avertizat pe operatori: „Dacă aveți datorii fiscale în Germania, riscați să vi se refuze licențele în străinătate. Licențele care au fost deja acordate pot fi, de asemenea, revocate”.