EGBA solicită Norvegiei să renunțe la monopolul pe gambling

Asociația Europeană de Jocuri și Pariuri (EGBA) a solicitat parlamentarilor norvegieni să treacă de la sistemul de monopol actual la un model de licențiere pentru jocurile de noroc online.

Norvegia rămâne una dintre ultimele țări europene cu un monopol de stat al jocurilor de noroc. Loteria „Norsk Tipping” are drepturi la jocurile de cazinou online și la pariuri sportive, în timp ce „Norsk Rikstoto” acoperă pariurile pe cursele de cai.

Reprezentanții EGBA consideră că această țară ar trebui să urmeze exemplul altor piețe europene, precum Suedia și Finlanda, și să treacă la un sistem de licențiere. Maarten Haijer, secretarul general al asociației, a transmis că acest fapt va ajuta la combaterea jocurilor pe site-uri fără licență.

„Convingerea că un model de monopol este esențial pentru jocuri de noroc mai sigure nu se aliniază cu tendința europeană actuală. Aproape orice altă țară europeană a implementat o formă de sistem de licențiere, prioritizând cu succes siguranța jucătorilor într-un cadru de reglementare care oferă reguli clare de urmat de către companii”, a spus Haijer.

Potrivit secretarului general al EGBA, există o cerere clară de alternative la monopolul actual al jocurilor de noroc, așa cum demonstrează hotărârea jucătorilor de a căuta și accesa în mod activ site-urile internaționale care le oferă diversitate și promoții mai atractive: „Este esențial ca guvernul să recunoască și să răspundă acestei cereri”

Haijer a opinat că un sistem de licențiere ar răspunde cererii de opțiuni alternative pentru gambling, ceea ce ar crește veniturile din impozite și ar consolida măsurile de jocuri de noroc mai sigure prin reglementarea mai multor operatori din țară.

Deținerea monopolului exclusiv asupra jocurilor de noroc este considerată o politică în contradicție cu realitățile erei digitale moderne.

„Un model de licențiere poate satisface în mod eficient nevoile jucătorilor, care sunt într-o permanentă evoluție, și poate stimula o abordare mai cuprinzătoare a reglementării jocurilor de noroc, care acordă prioritate siguranței utilizatorilor”, a concluzionat oficialul Asociației Europeană de Jocuri și Pariuri.

Kindred a ieșit de pe piața norvegiană

În ciuda monopolului Norvegiei în domeniul jocurilor de noroc, unii operatori și unele site-uri web rămân active în țară. Nu mai este cazul grupului Kindred. Lotteritilsynet, autoritatea de reglementare din Norvegia, a anunțat recent că acest grup, din care face parte Unibet, se va retrage. Lotteritilsynet a adăugat că Betsson, ComeOn și Bet365 sunt, de asemenea, în proces de retragere.

În listarea companiilor care ies de pe piață, Lotteritilsynet a mai numit Mariacasino, Storspiller și Bingo. Alături de Unibet, acestea sunt operate în țară de filiala Kindred Trannel.

Autoritatea de reglementare a avertizat că toate companiile care nu se retrag pot avea site-urile web blocate în 2024.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *