Finlanda poate reglementa piața de gambling anul viitor

Proiectul de lege pentru jocurile de noroc online a intrat în ultima fază de revizuire în Finlanda, urmând să fie discutat în cadrul unei comisii formate din politicieni ai  mai multor partide. Este posibil ca domeniul să fie reglementat înaintea termenului estimat inițial.

Proiectul de lege a fost lansat în dezbatere publică în iulie 2024. Reprezentanții guvernului își propuneau atunci să îl definitiveze și să îl prezinte Parlamentului în februarie 2025, urmând să îl lanseze în ianuarie 2027.

Având în vedere că procesul se mișcă mai rapid decât se așteptau autoritățile, lansarea ar putea avea loc chiar în vara anului viitor, cu un an și jumătate mai devreme. Părțile interesate din industrie au prezentat deja poziția lor referitoare la unele măsuri pe care le consideră prea restrictive, precum interzicerea marketingului afiliat.

Prevederile legislative vor fi transmise pentru aprobare Comisiei Europene (CE) înainte de sfârșitul anului. Mika Kuismanen, CEO-ul organismului finlandez de comerț cu jocuri de noroc,  se așteaptă ca modificările finale ale legii să fie efectuate în următoarele patru săptămâni.

Vor rămâne pariurile pe cai monopol de stat?

Printre punctele aflate în discuție se numără posibilitatea ca operatorii comerciali să ofere pariuri pe curse de cai. În prezent, această categorie reprezintă monopol de stat.

„Au mai rămas doar două probleme în care nu s-a ajuns la un consens: data reglementării pieței și dacă pariurile pe curse de cai vor fi oferite în continuare sub licență de monopol sau dacă vor fi incluse în licența deschisă disponibilă oricărui operator de pe piața online. Există șansa ca agențiile să poată intra în funcțiune pe piață mai devreme de ianuarie 2027”, a declarat Kusimanen.

Jari Vähänen, consultantul local al industriei, a dezvăluit că industria curselor de cai a făcut lobby puternic pentru a trece la sistemul bazat pe licență generală.

Guvernul a organizat sesiuni de discuții cu părțile interesate din industrie pentru a înțelege nevoile acestora și pentru a afla unde ar trebui adaptate regulile. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al Finlandei a refuzat să dea detalii despre conținutul acestor discuții, menționând doar că „feedback-ul primit de la toate părțile interesate a fost evaluat în etapa ulterioară după runda de consultare. În aceeași etapă, s-au purtat discuții suplimentare cu unii reprezentanți ai industriei jocurilor de noroc”.

Gustaf Hoffstedt (BOS) și Morten Ronde (Spillebranchen), șefii organismelor comerciale de jocuri de noroc din Suedia și, respectiv, Danemarca,  se așteaptă ca modelul de monopol al jocurilor de noroc, activ în Suedia, Danemarca, Finlanda și Norvegia, să fie eradicat în următorii câțiva ani, iar operatorii de monopol să fie vânduți către sectorul privat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *