Grupul Kindred a anunțat că se retrage din America de Nord

Kindred a anunțat că se va retrage din America de Nord până la sfârșitul trimestrului al II-lea al anului 2024. Încep reducerile de personal, 300 de locuri de muncă urmând a fi restructurate.

Grupul și-a revizuit strategia de acțiune în luna aprilie, cu scopul de a reduce costurile. Ieșirea de pe piața nord-americană reprezintă o primă decizie majoră. Potrivit reprezentanților companiei, o astfel de mișcare va permite realocarea resurselor financiare și tehnologice către piețele de bază existente.

Brandul Unibet de la Kindred este activ în Pennsylvania din septembrie 2019, fiind lansat inițial ca o casa de pariuri sportive de vânzare cu amănuntul, în parteneriat cu Mohegan Sun Pocono. Același grup este prezent pe piețele din New Jersey, Virginia, Arizona, statul Washington, dar și în Ontario, Canada.

Ca parte a restructurării mai ample, Kindred a anunțat că peste 300 de locuri de muncă din America de Nord vor dispărea din organigramă. Managementul companiei consideră că abordarea unei noi structuri organizaționale îi va permite să realizeze o afacere mai eficientă, concentrată pe inițiative de creștere selectivă. Odată cu ieșirea din America de Nord, Kindred se așteaptă să facă economii de aproximativ 40.000.000 de lire sterline (46,2 milioane de euro/50,8 milioane de dolari).

„Acțiunile de reducere a costurilor sunt și necesare, și decisive. Deși nu este niciodată o plăcere să informăm colegii valoroși despre concedieri, acest lucru ne pune într-o poziție mai puternică pentru a asigura creșterea pe termen lung pentru Kindred pe piețele noastre centrale reglementate la nivel local. Acum ne putem concentra resursele și capacitatea tehnologică spre inițiative strategice și piețe selectate, în care vedem un potențial clar de a ne crește cota”, a declarat Nils Andén, CEO-ul interimar Kindred.

Grupul părăsește și Norvegia

Pe lângă ieșirea de pe piața nord-americană, Kindred se retrage și din Norvegia. Acest proces este programat să se finalizeze chiar înainte de sfârșitul acestui an, potrivit autorității de reglementare din Norvegia, Lotteritilsynet.

Decizia marchează sfârșitul unei lungi dispute începute în 2019, când autoritatea de reglementare a ordonat filialei Kindred Trannel să își înceteze operațiunile. Grupul Kindred a fost amenințat cu o amendă zilnică de peste 100.000 de euro, dacă nu se retrage.

În iunie 2022, Trannel a pierdut procesul pe care l-a inițiat împotriva autorității de reglementare, dar a făcut apel. În octombrie, Kindred a anunțat că Trannel nu va mai viza clienții din Norvegia. În iunie 2023, Curtea de Apel Borgarting a hotărât că Lotteritilsynet a avut dreptate să emită Kindred un ordin de încetare a activității.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *